Acasă » Exclusiv » Metoda prin care Mircea Sandu speră să învingă cancerul pentru a treia oară! Mărturisiri emoționante ale fostului președinte FRF„ Vreau să trăiesc pentru nepoți. Sper să ajung să-mi cunosc și strănepoții”.

Metoda prin care Mircea Sandu speră să învingă cancerul pentru a treia oară! Mărturisiri emoționante ale fostului președinte FRF„ Vreau să trăiesc pentru nepoți. Sper să ajung să-mi cunosc și strănepoții”.

De: Alexandru Catalan 31/10/2023 | 14:24

Mircea Sandu, un personaj aproape fără egal în istoria fotbalului autohton, rămâne un tip la fel de luptător în viață, așa cum a fost de altfel și pe terenul de sport. La cei 71 de ani împliniți recent, pe 22 octombrie, cel care a condus Federația Română de Fotbal preț de 24 de ani a acceptat să discute cu CANCAN.RO despre lupta cu cancerul și care este motivul pentru care luptă atât de aprig pentru viața sa. 

El a dezvăluit că are gânduri mari pentru viitor, ba chiar un viitor întins pe câteva decenii bune.

Mircea Sandu nu a uitat că a cotizat 42 de ani pentru sistemul de pensii de la noi

 „Noi ne bucurăm de nepoți în fiecare zi. Trăim o viață normală, iar o familie implică și copii și nepoți. Sper să prind și strănepoți!. Am cotizat atâția ani, 40 de ani, pentru pensie în România, mai exact 42 de ani, așa că vreau să-mi recuperez investiția. De ce nu?!”, a declarat el încrezător pentru CANCAN.RO.

(CITEȘTE ȘI: Mircea Sandu, fostul președinte al FRF, se luptă, din nou, cu cancerul! A început terapia, iar CANCAN.RO are imaginile!)

Mircea Sandu a știut mereu și în viață și pe terenul de sport cum trebuie să depășească situațiile-limită / Sursă foto: CANCAN.RO

În plus, prezența nepoților îl face încrezător că va ajunge să-și vadă și viitori strănepoți, ceea ce-i dă putere să treacă peste diversele obstacole ale vieții, luptând pentru propria existență.

„Trăim în mare parte o viață liniștită și frumoasă, de bunici, eu și soția mea, și când o fi cazul, și de străbunici…mai așteptăm un pic. Nepoata are 13 ani, iar nepotul de la băiat are 15 ani. Zece, 11 ani, mai așteptăm și noi! Pentru asta luptă să trăiesc. Pentru nepoți. Trăiesc cu speranța în suflet că voi ajunge să-mi cunosc și strănepoții. 

Nu trebuie uitat că Mircea Sandu s-a luptat cu cancerul de cel puțin trei ori până acum.

Mai întâi a reușit să treacă peste diagnosticul de cancer la ficat, din 2009, apoi și peste cel găsit la plămâni, în 2020. Cu exact un an în urmă mărturisea că medicii l-au anunțat și despre a „treia confruntare majoră”, cea cu cancerul de prostată. Pe toate trei a reușit să le depășească cu brio și susține că are o stare de spirit bună.

„Mă simt destul de bine în general și din punct de vedere al conținutului carcasei de deasupra umerilor e în regulă. Dacă nu ești tare acolo, sus, pierzi mult! Din toate punctele de vedere! Și la sănătate, și la afaceri”, a adăugat el cu mult umor în voce.

De altfel, pe tot parcursul interviului telefonic, Mircea Sandu a făcut dovada unui mental ridicat, vocea sa fiind la fel de hotărâtă ca cea din zilele sale bune.

(NU RATA: Mesajul nepoatei lui Mircea Sandu pentru Viorel Bogățeanu, după ce CANCAN.RO a anunțat divorțul anului: ”Să-l ierte Dumnezeu!” + Ce spune de înșelat)

Apoi, ne-a dezvăluit rețeta care l-a ajutat să treacă cu bine peste toate încercările ivite în ultima perioadă de timp în viața sa.

„Una peste alta sunt un om la 71 de ani care se bucură de viață. Merg destul de mult pe jos, mă mișc, gândesc și am o vorbă:  .  Indiferent de ce mai e prin interior! Iar dacă tabela vârstei funcționează în continuare, o lăsăm să-și facă treaba și nu o mișcăm. Până ajungem la cifre frumoase!”, sună crezul său personal.

Același Mircea Sandu a luat însă o decizie și vizavi de eventuala sa prezență la meciurile decisive ale naționalei de fotbal din luna noiembrie, pentru calificarea la EURO 2024.

Preferă să-și petreacă sezonul rece în Franța, în ultimii ani!

„Nu ajung la meciurile naționalei de fotbal, cele din noiembrie. Le voi urmări de la televizor. Adunate am câteva mii de meciuri la care am participat ca președinte al federației, cel puțin la organizarea lor, cu juniori, cu tineret, cu seniori. N-am mai fost de ceva vreme la un asemenea eveniment, dar aleg să rămân în Franța în perioada asta, mai rece. Iarna e mai plăcut, mai cald în Franța decât în țară și prefer să vin în țară în perioada de vacanță a copiilor, mai exact vara, decât iarna!”, mai spune același Mircea Sandu.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
6 alimente care ne pot îmbunătăți semnificativ calitatea SOMNULUI
6 alimente care ne pot îmbunătăți semnificativ calitatea SOMNULUI
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată impecabil la 66 de ani
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Zodiile care au karma de partea lor marți, 21 mai. Oricine le-a greșit le va cere iertare în genunchi
Zodiile care au karma de partea lor marți, 21 mai. Oricine le-a greșit le va...
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după audierea la Parchet
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
O femeie a mărturisit cum i-a supraviețuit lui Casanova Killer, criminalul în serie care s-a lăudat că a ucis cel puțin 35 de oameni
O femeie a mărturisit cum i-a supraviețuit lui Casanova Killer, criminalul în serie care s-a...
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
El este Robert, tânărul de 23 de ani care a murit în teribilul accident din Italia! Alți doi prieteni de-ai săi și-au pierdut viața în urma impactului
El este Robert, tânărul de 23 de ani care a murit în teribilul accident din...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, momentele cumplite prin care a trecut după pierderea mamei sale. Amintirile de neprețuit și lecțiile învățate de la familie. „Cred că părinții mei nu și-ar dori ca noi să suferim”
Tavi Colen, momentele cumplite prin care a trecut după pierderea mamei sale. Amintirile de neprețuit...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cele mai VULNERABILE cod-uri PIN. Riscuri mari pentru cei au ales aceste coduri
Cele mai VULNERABILE cod-uri PIN. Riscuri mari pentru cei au ales aceste coduri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Cum arată acum Irina Tănase, fosta iubită a lui Liviu Dragnea. S-a afișat într-o ipostază rară pe Instagram
Cum arată acum Irina Tănase, fosta iubită a lui Liviu Dragnea. S-a afișat într-o ipostază...
La ce program să nu speli niciodată prosoapele. Greșeala care îți poate distruge mașina de spălat
La ce program să nu speli niciodată prosoapele. Greșeala care îți poate distruge mașina de...
Trucul folosit de femeile din Egipt pentru un ten perfect. Așa scăpau de riduri
Trucul folosit de femeile din Egipt pentru un ten perfect. Așa scăpau de riduri
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
George și Ionela au murit ieri, în Iași. Ce tragedie! Ce tineri și frumoși erau! În loc de nuntă, acum familiile se pregătesc de înmormântare
George și Ionela au murit ieri, în Iași. Ce tragedie! Ce tineri și frumoși erau!...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
BREAKING: Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a murit în urma prăbuşirii elicopterului. Nu au fost găsiţi supravieţuitori la locul prăbuşirii. Oficial iranian: Elicopterul a „ars complet”
BREAKING: Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a murit în urma prăbuşirii elicopterului. Nu au fost găsiţi...
Putin a dat ordin de la Kremlin. Armata rusă e pregătită
Putin a dat ordin de la Kremlin. Armata rusă e pregătită
Cutremur total pentru fanii Las Fierbinți. Nimeni nu voia să audă trista veste
Cutremur total pentru fanii Las Fierbinți. Nimeni nu voia să audă trista veste
Cum se simte, de fapt, Kate Middleton. Anunțul neașteptat al Prințului William
Cum se simte, de fapt, Kate Middleton. Anunțul neașteptat al Prințului William
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă...
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și Ionela se pregăteau să se căsătorească peste câteva zile
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
Iulia Vântur, apel disperat către fani: ”Vă rog! Fiecare minut contează”. Ce i s-a întâmplat vedetei
Iulia Vântur, apel disperat către fani: ”Vă rog! Fiecare minut contează”. Ce i s-a întâmplat...
Pădurea din România care s-a transformat într-un loc de vis. Turiștii se îngrămădesc pentru a se bucura de o experiență unică
Pădurea din România care s-a transformat într-un loc de vis. Turiștii se îngrămădesc pentru a...
Fructul care i-a șocat pe toți românii. Oamenii n-au știut cum să-l mănânce. A fost nevoie de un ghid pentru a-l consuma
Fructul care i-a șocat pe toți românii. Oamenii n-au știut cum să-l mănânce. A fost...
×